Salvați Copiii

Salvați Copiii

Salvaţi Copiii România promovează şi apără drepturile copilului solicitant de azil şi refugiat, considerând că fiecare copil, indiferent de statutul legal şi de originea lui, are drepturi fundamentale pe care autorităţile ţării în care se află trebuie să i le respecte cu prioritate.

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate.

În cei 23 de ani de activitate în domeniul azilului, intervențiile Salvați Copiii au pus accent pe asigurarea respectării drepturilor copiilor și familiilor lor, având ca scop integrarea acestora în societatea gazdă. Peste 6500 de copii și familiile acestora au beneficat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional.

Pe parcursul anului 2017, Organizația Salvați Copiii a asistat peste 1.200 de copii, dintre care aproape jumătate cu vârsta sub 6 ani și 1.300 de părinți sau adulți vulnerabili, principalele țări de origine ale acestora fiind Siria, Irak și Afganistan.

Serviciile noastre

  • Program zilnic pentru copii în centrele de cazare.
  • Facilitarea accesului la educație și acomodare culturală.
  • Servicii pentru asigurarea nevoilor de bază.
  • Facilitarea accesului la servicii sociale și medicale.
  • Consiliere socială, psihologică și juridică pentru copii si adulți.
  • Consiliere specializată privind drepturile și obligațiile asociate statutului.
  • Îmbunătățirea condițiilor de recepție.

Date de contact

Address: Intr. Ștefan Furtună nr. 3, sector 1, 010899, București, România
Telefon: +40 21 316 61 76
Fax: +40 21 312 44 86
Email: secretariat@salvaticopiii.ro
Web: www.salvaticopiii.ro